Piaţa Cetăţii

Baia Mare a cărei menţiune scrisă apare pentru prima dată acum şase secole, sub denumirea de Rivulus Dominarum sau Civitas de Rivulo Dominarum (Râul Doamnelor), este reşedinţa judeţului Maramureş.
Piaţa Cetăţii este o piațetă dreptunghiulară și se află în perimetrul centrului istoric al municipiului Baia Mare, în vecinătatea sudică a pieţei Libertăţii. Terenul aferent Pieţei Cetăţii este proprietate publică a municipiului Baia Mare şi se învecinează la nord cu imobile din Piaţa Libertăţii, la sud cu biserica Romano-Catolică Sfânta Treime, Şcoala Petre Dulfu şi biserica Ortodoxă Sfântul Nicolae, la est cu str. 1Mai, iar la vest cu str.Crişan.

De-alungul timpului piaţa era cunoscută sub denumirile Cinterem, Deák-tér, Szt. István, Mihai Viteazul. Numele actual de Piaţa Cetăţii i-a fost conferit după strada 1 Mai, adiacentă ei pe latura estică şi care, în perioada medievală era cunoscută sub numele de Vár utca / strada Cetăţii.

În această Piaţă se găsesc mai multe monumente istorice şi obiective arheologice după cum urmează:Ansamblul Turnul Ştefan din sec.XIV (cod LMI 2010 - MM–II–m–A–04436), cel mai însemnat obiectiv din oraşul medieval, compus din Turnul Ştefan(cod LMI 2010 - MM–II–m-A–04436.01) şi fundaţiile bisericii gotice Sf. Ştefan (LMI 2010 - MM–II–m-A–04436.02).

Biserica romano – catolică Sfânta Treime a fostei mănăstiri iezuite, construită între 1717-1719/1720 (cod LMI 2010 - MM–II–m–A–04437.01).

Casa Degenfeld, imobil situat în colţul nord-vestic a Pieţei Cetăţii şi edificat în sec. XVI–XVII (cod LMI 2010- MM–II–m–B–0445).

Ruinele bisericii Sf.Martin (Szt. Márton) au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice preventive desfăşurate în cursul anului 2012 de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş în faţa bisericii romano-catolice Sf. Treime, în partea sud-estică a Pieţei. Biserica a fost construită în sec. XV şi a încetat să funcţioneze la finele sec. XVI, odată cu revenirea iezuiţilor în oraş.

Ruinele bisericii Sf.Ecaterina (Szt. Katalin) au fost identificate tot cu ocazia săpăturilor arheologice preventive din 2012 pe latura estică a Pieţei Cetăţii. Aceasta a fost construită foarte probabil tot în sec. XV şi a fost demantelată în anul 1724.

Biserica gotică Sf. Ştefan (Szt. István)
Biserica Sf.Ştefan, atestată încă din 1332 în dijmele papale, este cel mai important edificiu ecleziastic al oraşului medieval şi este legat de perioada de naştere a localităţii Rivulus Dominarum (1329).
Construcţia monumentalei biserici gotice a fost finalizată în anul 1376, iar în 1385 a fost inaugurată.
Această biserică, ridicată în zona pieței centrale (Piața Cetății de astăzi), a dominat orașul Baia Mare sute de ani la rând ajungând, după succesiunea unor evenimente consemnate documentar, în stare de paragină pentru a dispărea cu totul la mijlocul secolului al XIX-lea (1847).
Turnul clopotniță a fost ridicat după finalizarea lucrărilor de construcție a bisericii luând numele acesteia de Sfântul Ștefan și păstrându-l până astăzi.
Turnul Sfântul Ştefan – simbolul oraşului Baia Mare, cu turla falnic înălţată spre înaltul cerului îşi are geneza în secolul al XV-lea, prin voinţa lui Iancu de Hunedoara, care dorind să consimţească victoria de la Ialomiţa, din 1442, împotriva otomanilor, cu prilejul unei vizite în Baia Mare, în 1446, dispune ridicarea unui turn în colţul de S-V al bisericii "Sf. Ştefan", iar pentru familia sa un castel în centrul vechi al oraşului. Nu-şi poate desăvârşi opera datorită morţii sale în 1456, lucrarea fiind finalizată de fiul său, regele Ungariei,  Matia Corvin.
Turnul Sfântul Ștefan a fost de la început o construcție temeinică de piatră având (astăzi) o înălțime de 40 de metri, grosimea zidurilor  ajungând în unele locuri până la 2 m.
Intrarea în turn se face prin uşa dinspre sud, de unde o scară în spirală duce la primul nivel. La celelalte niveluri duc scări de lemn până la un foişor închis cu parapeţii din piatră cioplită. De pe colţurile foisorului se înalţă cele patru turnuleţe. Deasupra foişorului se înalţă coiful principal al turnului care este acoperit cu plăci de cupru. Mai jos se găsesc ceasornicele Turnului, cu mecanismele bine conservate şi în stare de funcţionare.
Turnul Sfântul Ștefan a fost afectat de-a lungul timpului de distrugeri repetate provocate de cele mai multe ori de incendii, unele de mari proporții, pricinuite de descărcările electrice. Astfel s-a întâmplat în anii 1561, 1769, 1869, după fiecare dezastru turnul fiind refăcut, uneori aceste lucrări de reabilitare aducând modificări în configurația edificiului.
Martor prețios al trecutului orașului Baia Mare, Turnul Sfântul Ștefan este astăzi un simbol pentru băimăreni, fiind cel mai important monument istoric în care se întâlnesc valențele arhitectonice cu semnificațiile memoriale și, alături de celelalte edificii din centrul vechi, se constituie într-un patrimoniu imobil de o importanță covârșitoare.

Orologiul din Turnul Sf. Ştefan din Baia Mare
Baia Mare a fost un important oraş medieval care a beneficiat, în timp, de numeroase privilegii, în special economice, care asigurau locuitorilor o oarecare bunăstare şi o accentuată autonomie urbană internă. Statutul deosebit al oraşului este ilustrat şi de vechiul ansamblu edilitar urban (laic, militar, religios) din ale cărui componente, unele se păstrează şi astăzi. Astfel, Turnul Sf. Ştefan este martorul tăcut al evenimentelor tumultoase, prin care a trecut oraşul şi comunitatea sa, timpde peste 500 de ani. Construit în perioada 1446-1468 (început de Iancu de Hunedoara şi finalizat de Matia Corvin), Turnul Sf. Ştefan a avut o importanţă deosebită pentru comunitatea băimăreană. Pe lângă atribuţiile sale de clopotniţă a vechii biserici gotice, „turnul mare” era un loc ideal pentru observarea atentă a oraşului şi a împrejurimilor iar din primele decenii ale secolului XVII, funcţionalitatea, respectiv utilitatea sa este amplificată prin montarea primului mecanism de ceas. Conform documentelor scrise păstrate în fondurile arhivistice locale, în anul 1628, 17 iunie, maistrul lăcătuş, Jakab Lakatos, originar din oraşul Eperjes (Presov-Slovacia), se angajează să execute şi să monteze un ceas, asemănător celor din oraşul său, în turnul mare din Baia Mare, în schimbul sumei de 500 de forinţi. Din anul 1698, magistratul oraşului (singura instituţie a administraţiei urbane care dezbătea şi lua hotărâri în plen) angajează un meşter ceasornicar (horologiarius), pentru întreţinerea şi supravegherea bunei funcţionări a mecanismului. Vechiul orologiu era acţionat de mari greutăţi de piatră, singurele mărturii păstrate astăzi în colecţiile muzeului şi prezentate publicului vizitator. Nu se ştie cât timp a funcţionat acest mecanism. Oraşul a cunoscut noi perioade evolutive, de extindere şi modernizare, etape reflectate şi în structura turnului devenit încet un simbol al oraşului. Un nou orologiu este montat în turn la sfârşitul secolului XIX şi va funcţiona, probabil, până în jurul anilor 1960. Pe angrenajul roţilor dinţate care acţionează mecanismul este inscripţionat în limba maghiară, numele meşterului ceasornicar, DADAÝ JÓZSEF şi atelierul de orologerie din Oradea, unde a fost confecţionat în anul 1895: „NAGY VÁRODONN 1895, APRIL., 7; KÉSZITETTE DADAÝ JÓZSEF”.
În perioada cuprinsă între anii 1996-1998, mecanismul dezafectat a fost recuperat din turn, operaţiune complicată care a însemnat fotografiere în detaliu, dezmembrarea părţilor componente după care acestea au fost supuse procedurilor specifice operaţiunilor de restaurare-conservare şi apoi reasamblate, mecanismul fiind acum în perfectă stare de funcţionare.
Orologiul, astăzi piesă de muzeu, are semnificaţii documentare care aparţin istoriei oraşului Baia Mare şi memoriei comunităţii acestuia.


Greutate de piatră de la primul orologiu montat în Turnul Ştefan – 1628


Mecanismul orologiului montat în anul 1895